revelionul altfel


Se apropia ultima zi a anului. Ce să facem în noaptea trecerii între ani? Ce să pregătim de mâncare? Cum să petrecem? Eram șapte adulti și patru copii. Viitori vecini și prieteni de suflet. Niciunul dintre noi nu părea cuprins de febra pregătirilor. Aici viața nu mai are acea goană nebună de la oraș. Încet încet, se reduce dependența de fals și lumini orbitoare, care nu au în spate decât un
fir  racordat la rețeaua electrică. Aici omul începe să simtă că luminile și fastul, pregătirile pentru ”marea trecere” dintre ani sunt mai mult decât fără substanță. Începi să simți că mult mai important este să te atingi de sufletul celuilalt, să simți acea căldură umană, părticică din Dumnezeu.
Mă întreb ce este această trecere ”între ani”? Ieșim din ceva și intrăm în altceva? Sau doar se schimbă niște cifre pe ecranele telefoanelor sau computerelor noastre? Chiar am propus, când stăteam împreună așteptând apropierea miezului nopții, un scenariu: ce-ar fi dacă noi cei care eram împreună de câteva zile aici, fără tv, radio, telefoane, am fi avut toți ceasurile „defecte” cu câteva zile inainte, sau înapoi – nu contează. Și evident am fi considerat momentul trecerii între ani în alt moment decât lumea dinafară. Și noi am fi sărbătorit acest moment. Ce făcea diferența? Eram oameni între oameni care ne bucuram într-un moment ales de noi... Era vreo energie obiectivă, vreo conexiune la evenimente cosmice sau universale acest monent, sau era doar energia noastră?

            N-a avut nimeni chef să pregătească ceva special, cu excepția unui ceaun cu legume, făcut afară la foc de lemne. Iar noi stând roată, discutând și privind focul sau aburii unduindu-se afară din ceaun. Jur împrejur, perisajul era alb și verde. Pantele nordice înzăpezite, cele sudice înverzite. Iar noi la mijloc... Spre sfârșitul ultimelor ore din an, ne-am retras în casă și ne-am așezat în jurul mesei, care era mult prea mică pentru atâția oameni. Pe masă erau blidele umplute cu gulaș de legume, murături și un platou mare cu mămăligă. Ne-am dat mâinile pentru o scurtă rugăciune:
"Pâine din bob
Bob din lumină,
Lumină din Slava Divină
Bob din pământ
Din slava Sa
Lumina este în inima mea."
                              Amin

 

Focul, mâncarea, apoi regăsindu-ne împreună într-un cerc în jurul lumânării. Am ales să parcugem împreună un "cerc al împărtășirilor", al celor mai importante teme care ne-au preocupat în cursul anului. Fiecare, pe rând, ne-am deschis sufletele și cu sinceritate am povestit rezumatul sau esența trăirilor ce ne-au marcat anul care tocmai se incheia.
S-a povestit despre experiența schimbarii personale în timpul primului an de trai în comunitate, primul an al unei schimbări dorite, conștiente și care au fost efectele – o cunoaștere mai profundă a propriei persoane, a limitelor și a viselor nerealiste.
Cineva s-a confruntat cu trăirea sentimentului de a nu-și găsi locul nicăieri, pe fondul faptului de a avea prea multe așteptări. Apoi a înțeles că este mai utilă centrarea pe ceea ce poate oferi, nu pe ceea ce se aștepta să primească.
Altcineva a avut ca temă iubirea și iertarea, confruntarea cu ce înseamnă iubirea, cum este manifestată, cum este simțită. Și cum apare iertarea din prea plinul iubirii, și cât de mult poate iubi până la a putea simți iubire pentru potrivnic. Care este limita iertării sau a iubirii. Înțelegerea a survenit când a primit adevărul că toți suntem bucățele de Dumnezeu, venim din aceeași Sursă. Și mai ales simțirea că împlinirea vine din trăirea in clipa Prezentă, nu identificat cu mintea în trecut sau viitor.
O altă experiență a fost cea a acceptării de sine, implicit a celui de alături. Și înțelegerea cheii că mai întâi să te iubești pe tine, să te accepți cu toate care se manifestă prin tine, să-ți iubești toate acestea și apoi apare pacea, puterea de a accepta și iubi și pe alții...
Trăirea zbuciumului interior privind decizia de schimbare a modului de viață prin alegerea conștientă a vieții într-o comunitate ecologică spirituală. Lăsarea în urmă a vieții de oraș cu toate „bucuriile” sale pentru o viață de pionierat într-o comunitate a viitorului, aceasta a fost o altă poveste.
Altă persoană a avut experiența căutării modului de a trezi oamenii din jurul ei, ca să înțeleagă ce se întâmplă în spatele tuturor evenimentelor politice și a încercării de vânzare a țării sub toate aspectele. Această poveste ne-a conștientizat pe toți asupra necesității prezenței oamenilor treji în orașe, pentru a face lumină în jurul lor...

Era liniște ... de puteam auzi gândurile celorlalți. Nici un zgomot de artificii, doar câte un lătrat de câine din când în când. Trecuse și ora zero însă nimeni nu avea interes pentru urări. Vocea celui care vorbea, sufletul lui deschis era o sursă de lumină și căldură umană din care se hrăneau și se bucurau în liniște toți din cerc... și poate nu doar ei. Fiecare dintre noi aveam specificul vocii, a graiului a culorii personale interioare, care aduceau bucurie în jur. Trecuseră aproape trei ore din noul an. „Cercul împărtășirilor” mai fusese reluat, în timp ce nimeni nu mai simțea nevoia de banalul „la muți ani”. Bucuria, recunoștința, satisfacția de a-ți dărui celorlalți trăirile interioare, liber, în siguranță – era de negrăit. Picături din Dumnezeu, stăteam în cerc în jurul luminii lumânării dar și a luminii multicolore a sufletelor noastre, și ne împărtășeam...

Abia a doua zi ne-am revăzut la lumina soarelui arzător, într-o plimbare pe dealuri la cules de măceșe și ienupăr. Automatismele sociale s-au reluat puțin cu „La mulți ani”, „La mulți ani”. Dar printe aceste urări și-a mai câștigat loc și o altă urare mai din suflet, dar puțin uzitată:

 fiȚi fericiȚi!

Niciun comentariu: